Astazi am mai pierdut un roman, plecat prea devreme la cele vesnice. Adrian Paunescu a plecat dintre noi si ne-a lasat mult mai singuri si mai tristi. Ne-a lasat in schimb poeziile sale si marea sa dragoste pentru Romania. Dumnezeu sa-l odihneasca. Sunt mult prea trista ca sa mai pot scrie ceva si de aceea indraznesc doar sa adaug doua poezii pe care i le-am dedicat in 1992.

Lacrimile poetului

Intr-o seara am vazut un poet plangand

Erau lacrimi adevarate

Care picurau parca din suflet.

Dar ce spun eu?

Era chiar sufletul poetului

Care a simtit nevoia

Sa se reverse catre noi.

Si atunci, in seara aceea

Udata de lacrimi

L-am descoperit pe poet

Si am inteles ca un asemenea suflet

Poate fi  iertat

De toate greselile pamantesti.

A fost o seara de vis

O seara care m-a facut

Mai buna si mai iertatoare.

Si mi-a redat speranta

Ca va veni o zi

Cand toti oamenii de suflet se vor uni

Ca sa planga si sa rada impreuna

Fara interdictii!

Si atunci, poate

Va fi mai multa fericire pe Pamant.

Vreau sa-i multumesc poetului

Pentru lacrimile sale

Si pentru poeziile sale.

Si vreau sa-l rog sa ma ierte

Ca nu l-am inteles

Pana in acea seara

Cand am plans impreuna cu el.

29 iulie 1992

Poetul

Poetul e un om singur dar cu o multime de prieteni

Prietenii ii sunt foarte fideli si nu-l parasesc niciodata

Si cu toate acestea poetul e singur si neinteles de lume

Pentru ca prietenii cei mai fideli sunt doar versurile sale.

Poetul e un om sarac dar cu o multime de bogatii

Bogatiile sale nu se epuizeaza niciodata si il fac fericit

Si cu toate astea unii il cred foarte sarac si nu-l inteleg

Pentru ca bogatiile sale sunt doar cuvintele mestesugite.

Poetul e un om fericit si nefericit, totodata

E nefericit pentru ca oamenii nu-i inteleg geniul si arta

Si cu toate acestea poetul este un om fericit

Pentru ca oricand se poate refugia in poeziile sale.

Poetul e un om obisnuit sau un geniu, dupa ce moare

De aceea el poate fi singur, sarac si nefericit

Si cu toatea acestea poetul nu este foarte trist

Pentru ca isi cunoaste genialitatea.

Ca orice om, poetul moare intr-o zi dar este nemuritor

El dispare discret si peste un timp ne intrebam: unde-i poetul?

Si cu toate acestea poetul este nemuritor

Pentru ca prin versurile sale el traieste in veci.

24 iulie 1992

Alina Moise