Papusarii sunt tot niste papusi. Acele papusi fara sfori, care la un moment dat ajung sa manuiasca sforile altor papusi.

De fapt e un fel de-a spune ca papusarii nu isi au propriile sfori. Este vorba despre niste sfori invizibile, care se afla in mainile maestrilor papusari. Dar tot sfori sunt. Iar aceia dintre papusari care ignora sau nesocotesc acest fapt, risca sa iasa din lista de inventar a Marelui Teatru de Papusi.

Ce mai poate fi o păpusa care nu mai face parte din recuzita? Nimic !

Uneori si eu ma simt ca o papusa de lemn, recuzita intr-un urias teatru de papusi. Un teatru special. Un teatru in care sforile papusilor sunt legate intre ele. Unele papusi sunt mai sus iar altele mai jos.

Cei cativa maestrii papusari manuiesc sforile. Uneori se mai incurca ei intre ei si sforile intre ele. Atunci, cate o papusa se crede Pinocchio … si refuza sa mai mearga la scoala. Din acel moment nici macar „tata Geppetto” nu o mai poate salva.

Povestea se repeta. Până cand, bietul pretins Pinocchio ajunge fie lemne de foc pentru reincalzirea atmosferei, fie inapoi in sfori. Iar in putinele cazuri fericite, devine copil adevarat. Un copil dragut si destept care poate porni pe lungul drum al învatarii meseriei de papusar. Dar, nu se stie niciodata daca va ajunge intre acei, atat de putini maestrii.

Este un aspirant care isi va pierde pe rand inocenta, prietenii si uneori chiar sufletul. Si iata cum, biata papusa de lemn, care si-a dorit cu atata ardoare sa fie om adevarat, ajunge de piatră. De aceea poate deveni statuie inca din timpul vietii, fara sa mai fie nevoie de cheltuieli suplimentare.

Unii papusari se cred scenaristi. Ei isi inchipuie ca pot sa scrie sau chiar sa se joace cu destinele papusilor din sfori. Sa le faca sa se lupte între ele pentru o sfoara mai bine împletita.

Uneori se lasa iluzia creatiei. Insa, de cele mai multe ori este vorba despre un nou joc. Un altfel de joc al ielelor sau poate mereu acelasi. Vai de cei prinsi în hora lor, papusi sau papusari.

Si nu trebuie scapat din vedere faptul ca, din cand în cand, mai cade victima si cate unul din, este adevarat, putinii maestrii.

Jocul se poate transforma in eliberare sau in tragedie. Depinde de treapta de evolutie a respectivului maestru. Si de sfera de influenta din care acesta face parte.

Alti papusari se cred dirijori. Acestia sunt cei care incearca sa lucreze dupa partitura. Dar au si ei o problema: notele le invata pe parcurs dacă reusesc sa inteleaga masura. Apoi, mai intervin si alte probleme, ca de exemplu, existenta baghetei. Întrebare retorica: ce este un dirijor fara bagheta? Dar un dirijor fara orchestra?

Aici mai poate fi o varianta: papusarul poate deveni dirijor de cor. Numai in cazul in care stie sa lucreze cu mai multe voci. Acesta este unul dintre acei papusari care pot aduce armonie. Dar, este nevoie de o munca titanica pentru a castiga si premii. Pe plan intern si pe plan international.

Multi papusari se cred regizori. De fapt, maestrii. Este numai problema lor. Unii, foarte putini, chiar sunt sau vor ajunge candva. Ceilalti traiesc din iluzii sau au iluzia ca traiesc.

Cine sunt papusarii ?

Cineva-undeva. Aproape tot sau nimic. Unelte ale Marelui Joc.

Alina Moise