Papusarii sunt tot niste papusi. Acele papusi fara sfori, care la un moment dat ajung sa manuiasca sforile altor papusi.

De fapt e un fel de-a spune ca papusarii nu isi au propriile sfori. Este vorba despre niste sfori invizibile, care se afla in mainile maestrilor papusari. Dar tot sfori sunt. Iar aceia dintre papusari care ignora sau nesocotesc acest fapt, risca sa iasa din lista de inventar a Marelui Teatru de Papusi.

Ce mai poate fi o păpusa care nu mai face parte din recuzita? Nimic !

Uneori si eu ma simt ca o papusa de lemn, recuzita intr-un urias teatru de papusi. Un teatru special. Un teatru in care sforile papusilor sunt legate intre ele. Unele papusi sunt mai sus iar altele mai jos.

Cei cativa maestrii papusari manuiesc sforile. Uneori se mai incurca ei intre ei si sforile intre ele. Atunci, cate o papusa se crede Pinocchio … si refuza sa mai mearga la scoala. Din acel moment nici macar „tata Geppetto” nu o mai poate salva.

Povestea se repeta. Până cand, bietul pretins Pinocchio ajunge fie lemne de foc pentru reincalzirea atmosferei, fie inapoi in sfori. Iar in putinele cazuri fericite, devine copil adevarat. Un copil dragut si destept care poate porni pe lungul drum al învatarii meseriei de papusar. Dar, nu se stie niciodata daca va ajunge intre acei, atat de putini maestrii.

Este un aspirant care isi va pierde pe rand inocenta, prietenii si uneori chiar sufletul. Si iata cum, biata papusa de lemn, care si-a dorit cu atata ardoare sa fie om adevarat, ajunge de piatră. De aceea poate deveni statuie inca din timpul vietii, fara sa mai fie nevoie de cheltuieli suplimentare.

Unii papusari se cred scenaristi. Ei isi inchipuie ca pot sa scrie sau chiar sa se joace cu destinele papusilor din sfori. Sa le faca sa se lupte între ele pentru o sfoara mai bine împletita.

Uneori se lasa iluzia creatiei. Insa, de cele mai multe ori este vorba despre un nou joc. Un altfel de joc al ielelor sau poate mereu acelasi. Vai de cei prinsi în hora lor, papusi sau papusari.

Si nu trebuie scapat din vedere faptul ca, din cand în cand, mai cade victima si cate unul din, este adevarat, putinii maestrii.

Jocul se poate transforma in eliberare sau in tragedie. Depinde de treapta de evolutie a respectivului maestru. Si de sfera de influenta din care acesta face parte.

Alti papusari se cred dirijori. Acestia sunt cei care incearca sa lucreze dupa partitura. Dar au si ei o problema: notele le invata pe parcurs dacă reusesc sa inteleaga masura. Apoi, mai intervin si alte probleme, ca de exemplu, existenta baghetei. Întrebare retorica: ce este un dirijor fara bagheta? Dar un dirijor fara orchestra?

Aici mai poate fi o varianta: papusarul poate deveni dirijor de cor. Numai in cazul in care stie sa lucreze cu mai multe voci. Acesta este unul dintre acei papusari care pot aduce armonie. Dar, este nevoie de o munca titanica pentru a castiga si premii. Pe plan intern si pe plan international.

Multi papusari se cred regizori. De fapt, maestrii. Este numai problema lor. Unii, foarte putini, chiar sunt sau vor ajunge candva. Ceilalti traiesc din iluzii sau au iluzia ca traiesc.

Cine sunt papusarii ?

Cineva-undeva. Aproape tot sau nimic. Unelte ale Marelui Joc.

Alina Moise

Comunicarea are la baza activitatea senzoriala, simturile. Prin intermediul experientelor senzoriale cunoastem lumea, in faza initiala, perceptiva si prin interiorizarea lor, sub forma de reprezentari, se structureaza modelele noastre despre lume si viata. Unul dintre principiile eficientei personale este acela de a avea o buna acuitate senzoriala, pentru a percepe si intelege cat mai mult din ceea ce se petrece in jurul nostru.

Comunicarea poate incepe cu gandurile noastre, pe care le transmitem celorlalti cu ajutorul mijloacelor de expresie. Ideea este ca folosim limbajul pe plan extern pentru a comunica si in plan intern pentru a construi sensuri, a acorda semnificatii experientelor, a ne ordona gandurile si comportamentele, in cadrul procesului complex de autoreglaj.

Limbajul are cele mai inalte valente, deoarece subordoneaza, orienteaza si directioneaza toate celelalte comportamente. Dupa felul in care un om vorbeste, scrie si citeste pot fi apreciate caracteristicile reale ale personalitatii sale. In general, respectarea regulilor logico-gramaticale si calitatea continutului reprezinta un indiciu al nivelului de dezvoltare psihica, gradului de cultura, posibilitatilor de memorare si stocare, fluentei gandirii si imaginatiei, starilor motivational-emotional-afective si capacitatii de concentrare a atentiei.

Tulburarile de limbaj constituie un factor stresant, mai ales in cazurile in care nu se intrevede corectarea acestora. In cazul adolescentilor se poate ajunge la adevarate drame, care pot duce la dezorganizarea personalitatii. Subiectul traieste emotii-soc cu consecinte directe, constand in surmenaj fizic si intelectual, care in cazurile grave poate culmina cu instalarea nevrozei si anxietatii.

Astfel, putem spune fara sa gresim, ca limbajul si comunicarea au un rol deosebit de important in dezvoltarea armonioasa a personalitatii si in adaptarea finitei umane la mediul inconjurator.

Comunicarea este un proces complex si dinamic, desfasurat pe canale si planuri multiple, la care protagonistii participa cu toata fiinta lor. Ne exprimam prin cuvinte, dar dincolo de forta cuvantului conteaza calitatea vocii (ton, ritm, intensitate, accente) si mijloacele nonverbale (posturile corpului, gesturi si mimica fetei). Cuvintele constituie continutul mesajului, iar gesturile, postura, mimica si calitatile vocii formeaza contextul, impreuna dand sens si inteles comunicarii, ca arta a eficientei personale.

Alina Moise

O tentatie, o utopie, un drog, o amagire, o energie. Uneori o victorie. Alteori o forta. Acolo unde exista o comunitate umana apar si relatiile de putere. Puterea are si parti bune dar mai ales foarte multe parti rele.

Pe primul plan as situa puterea sufletului omenesc. Aceasta este in conceptia mea adevărata putere, deoarece isi trage seva din forta spiritului. Acel om care se afla in stare de a recunoaste si valorifica această forta, detine cu adevarat puterea. El isi va fi propriul stapan si sfetnic si va avea sansa de a lasa o urma a trecerii sale prin această lume, va fi liber spre a trai cu adevărat fiecare clipa.

Puterea care vine din interior este ca un foc rece care nu se stinge niciodata si nu poate provoca incendii. Detinatorul acestui tip de putere va fi intotdeauna un factor de echilibru,  deoarece el cunoaste ambele fete ale puterii: bine şi rau. De aceea, va avea permanent in minte amarul infrangerii si dulcele gust al victoriei, din propria sa experienta, le va accepta pe amandoua exact asa cum sunt, se va ierta pe sine si pe ceilalti si va invata sa traiasca in echilibru si armonie cu mintea și sinele său, cu lumea si cu tot ceea ce înseamnă viata.

Puterea suprema este autocontrolul. Cel care reuseste sa-si impuna o masura a tuturor lucrurilor obtine prima victorie asupra propriului eu, devenind in mod real unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Din nefericire pentru omenire, majoritatea conducatorilor nu fac parte din această categorie, inca!

Astfel ajungem la partea intunecata – setea de putere absoluta. Exista indivizi care efectiv nu pot trai dacă nu isi exercita puterea asupra altor oameni. Din asta se hranesc, reprezentand sursa lor de energie. Este categoria in care se incadreaza cei mai multi dintre actualii conducatori. Dorinta de a detine puterea asupra celorlalti isi are radacinile in inceputurile umanitatii si tot de acolo vine cel mai urat si malefic aspect: tentatia de a detine puterea asupra sufletelor oamenilor si a controlului total asupra fiecarei clipe din viata lor. A dicta cine, daca si cum traieste. A face si desface destine. A distruge tot ceea ce iese din tipar. A mutila si distruge suflete. Detinatorii unei astfel de puteri ascund cel mai teribil si cumplit secret: se cred acel tip de Dumnezeu-pedepsitor, si vor să distruga viata insasi pentru a-si putea crea o lume dupa chipul si asemanarea lor.  Dacă unul dintre ei ajunge in pozitia politica sau economica pe care si-o doreşte, raul este invingator iar insasi esenta vietii se afla in pericol. Iar istoria este plina de asemenea conducatori.

A detine puterea de dragul puterii este o alta varianta. Este vorba de puterea-drog. Indivizii subjugati de ea sunt dependenti de titulaturi, de adoratia maselor, de recunoasterea meritelor si superioritătii fata de ceilalti. Dacă intr-o zi li se iau toate titlurile si nu mai sunt bagati in seama se pot intampla anumite lucruri. Indivizii pot intra în sevraj si atunci sunt in stare de absolut orice pentru a-si primi inapoi onorurile si implicit puterea. In acest caz se pot produce multe nenorociri, cărora le vor cadea prada invariabil cei nevinovati care vor deveni pagube colaterale. Exista si o categorie, destul de redusa numeric, a celor care depasesc perioada critica si reusesc sa se vindece. Acestia sunt recuperabili si chiar pot asigura mai tarziu consultanta de specialitate. Si sa nu uitam ultima categorie, a celor care se sting incet dar foarte dureros in agonia uitarii.

De multe ori puterea este doar o utopie. Uneori oamenilor li se lasa iluzia ca sunt detinatorii puterii. Din pacate, exista destule reguli ale democratiei care se incadreaza in aceasta categorie. De prea multe ori expresii de genul: puterea poporului, puterea opiniei publice, puterea votului, puterea presei, puterea cunoasterii sunt aduse in derizoriu in mod deliberat.

Totusi, pentru a raspunde macar partial intrebarii din titlu este nevoie să facem putina vorbire despre puterea politica, cea care reprezinta imaginea deformata a realitătii conceptului. Este vorba despre o reprezentare mentala realizata pe baza unor perceptii conventionale. Astfel, puterea politică este perceputa ca un rau necesar, in care, la fiecare inceput de ciclu electoral, majoritatea isi pun sperantele de mai bine. De aceea, unii ar putea sa spuna ca puterea politica este o simpla pacaleala, o forma fara fond, un amalgam de idei si promisiuni frumos ambalate si bine prezentate din punct de vedere publicitar. Altii vor da verdictul: utopie. Dar, intotdeauna va veni cineva si va spune raspicat – puterea corupe. Si mai ales în Romania este imposibil sa combati o asemenea afirmatie.

Ecuatia puterii este doar in aparenta greu de rezolvat. Esenta ar fi urmatoarea: puterea reala este autocontrolul. Pentru a obtine victoria asupra propriului eu trebuie sa inveti sa alegi echilibrul. De aceea, ai nevoie de un minim bagaj de cunostinte si experiente de viata. Elementul de baza este sa-ti poti forma eu-l, propria identitate. Urmatorii pasi tin de o mulţime de factori, mai mult sau mai putin controlabili, inclusiv de atmosfera generala din societate. Daca te intelegi si te accepti cu adevarat, sinele tău se va manifesta din ce in ce mai puternic si vei putea depasi orice obstacol. Din momentul in care vei întelege ca Dumnezeu este in tine, va veni si increderea in fortele proprii si de aici echilibrul. Pentru a rezolva ecuatia trebuie aflata cel putin o necunoscuta: cati indivizi din societatea romaneasca detin puterea reala? In functie de acest rezultat putem sa ne raportam la toate celelalte probleme.

Singurul mod de a impiedica excesele puterii politice este existenta, perpetuarea si cresterea puterii reale care exista in stare latenta in sufletul fiecarui individ. In cele din urma, raspunsul nu il putem gasi decat in noi si tine de o dubla alegere: echilibru si autocontrol. Restul este pur si simplu viata.

Alina Moise

Zilele acestea aproape toata lumea vorbeste despre sanatate. Romanul are o vorba – poate sa fie orice numai sanatate sa fie. Dar, constatam cu totii ca, in primul rand sanatatea este ceea care ne lipseste. Din vina sistemului, politicienilor, crizei si tot asa. Este adevarat, cauzele sunt multiple dar pierdem din vedere exact esentialul, ca de obicei in ultima perioada. De aceea este mult mai bine sa aflam si alte cauze, pe care daca le vom intelege vom putea gasi si solutii, uneori chiar in interiorul nostru, fara sa mai pierdem timpul cu vorbaria goala despre sistemul corupt si guvernantii incompetenti.

Asadar … sanatatea nu reprezinta doar o problema medicala sau de sistem, ci si o stare biopsihosociala. Starea de sanatate reprezinta o interactiune complexa a factorilor biologici (aici regasim inclusiv predispozitia genetica pentru o anumita boala), psihologici (stresul cel de fiecare zi) si sociali (suportul pe care il primim sau nu de la rude si prieteni). Definitia data de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii este cuprinzatoare, deoarece ne explica faptul ca, sanatatea este acea stare complexa, integrala de bine din punct de vedere fizic, social si spiritual si nu doar pur si simplu absenta bolii. Iar starea de bine stim foarte bine ca este influentata direct de factorii sociali, economici, culturali si psihologici.

Unitatea psihosomatica a omului este o conceptie aparuta inca din antichitate (tare destepti erau anticii astia, nu-i asa ? pentru ca le lipsea sistemul !), iar in prezent, ideea de baza a psihologiei medicale este chiar integralitatea persoanei umane (cica s-ar aplica si pentru politicienii romani, dar nu s-au facut inca studii in acest sens pentru ca nu sunt bani la buget ?!) Astfel, orice boala aparuta in registrul psihic are automat un ecou visceral, iar o boala aparent strict somatica are implicatii si repercusiuni psihice majore.

Sanatatea depinde de adaptarea eficienta la mediul inconjurator prin mentinerea echilibrului homeostazic al organismului. Din acest punct de vedere, boala implica ruptura functiilor adaptative si homeostazice. Un mare numar de boli somatice determina modificari psihopatologice importante in personalitatea bolnavului, iar acestea, la randul lor, prin procesul de feed-back, influenteaza evolutia bolii somatice, impiedicand procesul de vindecare sau chiar agravand boala somatica, dand astfel nastere unei noi serii de complicatii. In principiu, nicio boala somatica nu va fi lipsita de simptome psihice, care, uneori, pot fi greu de depistat.

Factorii psihologici pot fi influentati in mod negativ de stres, cu repercusiuni asupra corpului omenesc, facandu-l vulnerabil la boala. Expunerea repetata la evenimente stresante si repetarea frecventa a schimbarilor fiziologice care le insotesc (tensiune ridicata, respiratie inegala) genereaza uzura sistemului psihic uman. S-a observat ca unele perturbari functionale ale organismului nu pot fi corelate cu nicio leziune organica detectabila prin analize medicale, reprezentand o consecinta a tulburarilor sistemelor reglatoare. Tulburarile activitatii nervoase superioare depasesc planul psihic si se repercuteaza asupra organelor interne prin intermediul hipotalamusului, utilizand trei cai importante: endocrina, neurovegetativa si imunitara. Alterarile organice pot duce la tulburari neuropsihice, fie prin substantele toxice produse de organele in suferinta, fie prin tulburari hormonale care modifica activitatea nervoasa superioara (excitabilitatea si labilitatea psihica a hipertiroidienilor sau apatia hipotiroidienilor). Pentru a putea fi stabilit un diagnostic si a se proceda la un tratament adecvat este necesar sa se faca o analiza detaliata cu privire la persoana – in situatie – in mediul sau.

Starile afective pot avea un rasunet patologic printr-o proiectie organica a reactiilor psihologice. Mania reprimata provoaca o stare de excitatie a sistemului muscular si circulator si o hiperfunctie a glandelor tiroida si suprarenala, generand aparitia unor contractii musculare mai mult sau mai putin dureroase, palpitatii cardiace, hipertensiune, iritabilitate, hiperglicemie.

Afectiunile psihosomatice pot fi asociate in patologia endocrina cu diabetul, in cea cardiovasculara cu hipertensiunea arteriala si infarctul miocardic, in dermatologie cu pruitul si anumite exeme iar in patologia nervoasa cu migrena. De exemplu, in cazul unei bolnave cu hipertensiune arteriala, tratamentul medicamentos nu va fi suficient daca starea sa este legata in plan psihic de conflicte, conditii de munca excesiv de stresante sau reactii afective provocate de traume psihice.

Trebuie sa va atentionez in mod special in ceea ce priveste expunerea indelungata la discursurile politicenilor, deoarece consecintele pot fi de natura a va perturba starea de sanatate, de la o simpla migrena pana la o adevarata trauma psihica.

Alina Moise