După ce am sorbit cu nesaţ paginile romanului “Viaţa pe un peron”, aproape că m-am temut (ca şi în cazul lui Exupery, cu al său “Le Petit Prince”) să mai deschid o altă carte scrisă de Octavian Paler, tocmai pentru că am rămas atât de profund impresionată de primul text încât nu-mi puteam imagina ceva mai bun construit de acelaşi creier – o greşeală gravă, dealtfel, corectată de un prieten grijuliu, care mi-a insuflat curajul de a deschide şi o a doua carte.

“Un om norocos” este un roman pe care pur şi simplu nu îl pot lăsa din mână – poate din cauza curiozităţii, a uşurinţei cu care observaţiile personajului principal se instalează comod sub pielea mea sau poate datorită unuia din alte sute de motive…
Evitând să fac o recenzie fără a fi terminat lectura, am să spun totuşi că ironia titlului ajunge să bântuie încă din primele pagini şi că întregul roman pluteşte undeva pe graniţa dintre firesc şi ireal, ceea ce se datoreşte talentului scriitoricesc al autorului.

Prezentarea editurii arată cam aşa: Un azil de batrâni izolat pe malul mării, în vecinătatea unei mlaştini, a unor faleze de marmură şi a unui sat de pescari. Este locul în care Daniel Petric, un sculptor fără vocaţie, după experienţe lamentabile (adolescent fiind, trece printr-o şcoală de corecţie, apoi este internat într-un ospiciu, ajunge şi la puşcărie), descoperă o realitate absurdă, o viaţă guvernată de frică, ură, denunţuri, laşităţi agresive, violenţă şi ameninţare.
Mult mai puternice sunt, însă, cuvintele lui Mircea Iorgulescu de pe ultima copertă: «Omul norocos» din romanul lui Octavian Paler se află în captivitatea fără speranţă a coşmarului permanent şi generalizat. Totul în această carte, una dintre cele mai întunecate cărţi din toată literatura română, e coşmar, halucinaţie, un nesfârşit vis rău. Delirul oniric angoasat s-a substituit realităţii complet şi ireversibil. Nu sunt anulate diferenţele, frontiera dintre veghe şi vis, pragul dintre real şi coşmăresc: anulat este realul însuşi, anulată e starea de veghe.

Octavian Paler este unul din acei oameni care fac lucrurile complicate să pară accesibile oricărui amator, motiv pentru care m-am îndrăgostit de toate ideile pe care am apucat să i le descopăr până acum.
Cum săptămâna asta se anunţă reduceri la Polirom pentru toate apariţiile editoriale care poartă semnătura sa, propun să luăm cu asalt librăria online şi să ne îmbogăţim bibliotecile cu volume grele, care îşi vor găsi loc printre cărţi precum “Procesul” lui Kafka sau “Străinul” lui Camus.

Vă las (sper eu) cu o curiozitate niţel mai aprinsă şi cu promisiunea unei recenzii care va apărea cât de curând pe www.all-news.ro, la secţiunea cultură.

Până atunci… La Paler, înainte!

Cel mai fierbinte subiect al acestei saptamani este mai mult ca sigur castigarea fotoliului prezidential din America de catre democratul Barack Obama.
Printre plans, aplauze, dans, bucurie sau suparare, sondaje peste sondaje, ceea ce mi s-a parut cel mai tare a fost tehnologia folosita de CNN special pentru acest moment istoric.
Sincera sa fiu nu am stat cu ochii lipiti de televizor pana spre dimineata, cum am auzit ca au facut multi, dar noroc cu colegii de munca, altfel cu siguranta as fi ratat noutatea de la CNN – fie vorba intre noi, nu degeaba CNN e CNN
Pe langa numeroasele grafice complexe, cu care ne-au obisnuit si televiziunile din tara, realizarea carora nu prezinta cine stie ce smecherie si a transmisiunilor live, simultane, cu care inca noi suntem rau in urma (nici nu vreau sa amintesc aici de celebrele dume date de prezentatorii romani,de fedurile de pe post sau comutari nereusite ale regizorilor de emisie), cei de la CNN au venit cu…o holograma.
Exact cum ati auzit…o holograma si noi inca ne cacaim la amaratele de talk-show-uri din studio.
Mai multe nu am de comentat, va las in continuare sa urmariti ceea ce a realizat CNN.