In folk veritas

Iubesc serile de miercuri pentru că se termină în zori – o porţie sănătoasă de “Folk, frate!” reuşeşte să-mi redea fiecare fărâmă de libertate atunci când îmi descoase umbra de trup. Sau cel puţin asta cred că se întâmplă… Ce altceva mi-aş putea imagina din moment ce prietena mea amorfă care mă cicăleşte în fiecare drum spre scenă dispare treptat, pe măsură ce simţirile noastre în chip de note muzicale împletesc primele raze ale dimineţii?

Iubesc serile de miercuri pentru că-mi pot odihni ochii în timp ce cânt şi pentru că, închizându-i, pe ecranul negru al pleoapelor coborâte se proiectează un film vechi în care mâna lui Pittiş îmi ridică umărul căzut, iar vocea lui mă îndeamnă să-mi port cămaşa înflorată cu mândrie.

Nu contează cât de obositoare a fost ziua pentru mine, nu contează că n-am prins decât câteva ore de somn şi că nu mă voi putea bucura decât de alte câteva până să fiu nevoită să mă trezesc din nou – nevoia puternică de a fi acolo de fiecare dată probabil că mi-a dezvoltat o oarecare imunitate la astfel de “impedimente” sau poate că amestecul ciudat de muzică şi poezie mă transpune într-un somn profund care mă umple de energie.

Cert e că fiecare zi de miercuri în care barul Iron City devine neîncăpător îmi infirmă temerile.
Nu, muzica folk n-a murit! Ca o pasăre uriaşă, zboară peste lume şi adună lumină calduţă pe aripile sale mari, purtându-i în spinare pe cei care încă se mai bucură de o ploaie de vară.

Posted under diverse by Cristina Andries on Thursday 23 October 2008 at 3:30 pm

Creatorul metodei E.S.P.E.R.E. revine..

Poreclit ‘’profet social’’ Jacques Salome, celebrul psihosociolog francez, revine in Romania pentru a sustine o serie de cursuri in Bucuresti. “Haideti sa invatam cu Jacques Salome” pare a fi indemnul acestor conferinte la care puteti asista astazi, maine si poimanie pe 16, 17, 18 octombrie.
In aceste zile intre orele 18.30-21.00 sustine cursul “Cui i-as face rau daca as fi eu insumi?” – despre “autosabotori”. Taxa de participare este de 80 lei. Pentru elevi, studenti, pensionari, profesori costul unui bilet este de 55 lei. Grupurile de peste 5 persoane beneficiaza de reduceri intre 30 si 40% din pretul biletului, in functie de marimea grupului.
Jacques Salome spune despre autosabotori: “Ni se intampla totul de parca am fi locuiti de ganduri autonome, aproape independente, ce functioneaza uneori chiar impotriva noastra si a intereselor noastre vitale. Aceste ganduri o sa ne impinga sa luam decizii, sa actionam si, in cele din urma, o sa ne conduca sa facem exact ceea ce e impotriva aspiratiilor si dorintelor noastre reale! De aceea, eu le numesc autosabotori, pentru ca se traduc prin comportamente nocive, negative pentru insasi existenta noastra uneori.” Exemple de autosabotori: “Sunt foarte indragostit de aceasta femeie si mi-e frica ca o sa ma paraseasca; o sa ma agat de ea, o sa o invadez, o sa o sufoc, ceea ce o va face sa ma paraseasca in cele din urma! Tocmai am declansat acel lucru de care ma temeam.” ”Vreau sa iau examenul, am muncit luni de zile sa ma pregatesc pentru el si, tocmai in dimineata examenului, iau un tren care merge in directia opusa…” ”Cand eram in proces de divort, vroiam sa aleg o avocata sa ma reprezinte, dar pe lista de la tribunal erau 19 femei si un singur barbat. Am ales barbatul care a fost ingrozitor de nepriceput – astfel incat toata judecata a fost facuta in defavoarea mea…”
Cursurile continua pe 17 octombrie la sala Ubicuu, intre orele 10:00-14:00, “De ce este atat de dificil sa fim parinti in ziua de astazi?” Si tot in 17 octombrie, intre orele 18:00-21:00, sustine conferinta “De ce este atat de dificil sa fim fericiti?” unde va avea loc si lansarea a cartii cu acelasi titlu, publicata de Editura Ascendent. Pretul fiecarei conferinte este de 70 lei.
Urmeaza pe 18 octombrie, intre orele 09:00-18:00, la hotelul Ibis langa Palatul Parlamentului din Bucuresti, workshopul “Adio, dar raman cu… Mine!” – Metoda ESPERE: Managementul Comunicarii si al Relatiilor Interpersonale.
Trainingul reprezinta o oportunitate pentru toti cei care vor să descopere sau să afle cum se pot depăşi, în mod eficient, separările. Trainingul va alterna intre expuneri didactice si punerea in practica a instrumentelor comunicarii, pornind de la experientele si trairile participantilor.
Programul de training se finalizeaza bineinteles cu obtinerea atestatului de participare eliberat de Jacques Salomé si Centrul de Dezvoltare Personala AMANESER. Pentru cursantii care au urmat sau urmeaza Programul de Formare de Practicieni si Traineri in Metoda ESPERE, ziua de training este recunoscuta in cadrul zilelor de formare. Taxa de participare este de 80 euro.
Va indemn astfel, viitori specialisti sau amatori in domeniul psihologiei – sa fiti alaturi de Jacques Salome pentru a intra intr-o alta lume in care relatiile interumane sa se dezvolte intr-un mediu fericit, scutit macar pentru o vreme de violenta si duritate…

Posted under diverse by necea on Sunday 19 October 2008 at 11:00 am

Paul Newman sau moartea ultimului Apollo contemporan

2008 a adus pe langa decoperiri in lumea stiintei (acceleratoarul de particule), premii Nobel cam trase de par si trecerea in nefiinta a mai multor personalitati atat pe plan national cat si international. Purtatorul celor mai faimosi ochi albastri, Paul Newman s-a stins din viata pe 26 septembrie 2008 la mai putin de un an de cand se retrasese din activitatea cinematografica. Moartea a survenit din cauza cancerului la plamani de care actorul suferea. S-a stins din viata la casa lui din Connecticut langa sotia lui Joanne Woodward alaturi de care a jucat in “The long, hot summer” (Lunga vara fierbinte).
Paul Newman a trecut de la teatru la film printr-o serie de filme care ii preziceau gloria. Cel care l-a lansat practic a fost “Butch Cassidy and the Sundance Kid”, film in care a jucat alaturi de Robert Redford. “The Sting” (Cacealmaua) sau “The cat on the hot tin roof” (Pisica pe acoperisul fierbinte) sunt doar doua din filmele care l-au mentinut pe culmea celebritatii si care i-au batatorit drumul printre celelalte stele hollywoodiene.
Pe langa numeroase nominalizari si premii Bafta si Globul de Aur, munca si talentul i-au fost rasplatite cu premiul Oscar pentru filmul “The colour of money” (Culoarea banilor) regizat de Martin Scorsese in 1986. A avut o viata plina de impliniri dar si de suparari (singurul baiat a murit in urma unei supradoze) care i-au scos la iveala partea lui filantropa punand bazele a mai multe organizatii pentru ajutorarea celor nevoiasi si toxicomani.
Asadar – “Good bye Blue Eyes” – lasandu-ne in urma filmele care ne-au incantat si ne vor incanta de-a lungul timpului.

Posted under diverse by necea on Thursday 16 October 2008 at 12:03 am

Sinuciderea economica a romanului

E incredibil cum atat de multi oameni au facut credite, ipotecare sau de nevoi personale prin diversele smecherii si descurcareli specific romanesti… trei luni de salariu marit fictiv, s.r.l.-uri-fantoma, imprumuturi la mai multe banci o data, 70% din salariu plafon de indatorare.. toate acestea se vor termina odata cu noile regulamente ale BNR, ce tocmai intrara in vigoare. In aceste conditii putem previziona o cumintire cu forta a celor ce se imprumuta de la banci, a bancilor insele, a pietei imobiliare si a firmelor ce isi mareau inutil activele prin creditare. Romania importatorilor de automobile si a ”terenarilor” se sfarseste aici. Urmeaza statia ”Eroii crizei economice” – cu peronul pe mijlocul tunelului.

Posted under diverse by necea on Sunday 5 October 2008 at 9:38 pm